Prepare for unforseen consequences!

De 3 zile ma chinui sa scriu ceva despre problema Kosovo si nu reusesc. E greu sa gasesti o pozitie buna pentru ca situatia are foarte multe taisuri. Nu ma voi pronunta clar PENTRU sau IMPOTRIVA independentei declarate unilateral al noului stat Kosovo asa cum majoritatea politicienilor romani s-au grabit sa o faca. Si cel mai important argument pe care l-au gasit este ca se va crea un precedent pentru alte regiuni majoritar etnice din lume. Da, va crea un precedent pentru Osetia, pentru Cecenia si in general pentru provinciile anexate fortat prin diverse politici expansioniste (crearea Yugoslaviei si a URSS-ului a reprezentat un adevarat genocid teritorial) dar dorinta lor de desprindere vine ca un act normal, organic de care nu ar trebui sa se mire nimeni. Cum ar fi fost ca Ucraina, Belarus si Moldova sa ramana parte din Rusia dupa caderea URSSul? La noi, tinutul secuiesc nu are nici o sansa sa devina independent iar motivele sunt destule. In primul rand nu e o provincie istorica independenta (asa cum era Kosovo), nu a fost anexata brutal din dorinta de cucerire a vre-unui lider roman, e complet in interiorul Romaniei iar un stat-in-stat are sanse mult mai mici de detasare de acesta.  Nu in ultimul rand Romania e membra UE si integritatea ii este garantata sau cel putin ar trebui sa ii fie. 

Este normal ca Rusia sa fie impotriva independentei kosvare, a inceput sa piarda din influenta pe care o avea in tarile din fostul bloc sovietic, ultimul lucru pe care si l-ar dori este ca si mai multe tarisoare sa se desprinde de la sanul Mamei. Cred ca Putin nu e atat de increzator in succesorul sau si nici in puterea pe care o va avea din spatele acestuia pentru ca in ultima vreme Moscova a inceput sa isi formuleze obisnuitele amenintari din ce in ce mai direct. Daca pana acum lasau de inteles, faceau aluzii si se ascundeau in spatele unei perdele democratice, in ultimele luni au folosit o atitudine mult mai transanta. Nu e vorba doar de amenintarea ca va sustine separarea provinciilor separatiste din Georgia ci si de amenintarile impotriva Ucrainei legate de posibila intrare a acesteia in NATO.

Cred ca in ultima vreme ne-am concentrat prea mult pe orientul mijlociu si am ignorat faptul ca batranul continent inca mai are destule de aratat lumii in materie de ura intre popoare si razboaie fara sens. Cand eram in liceu am fost invatat, in bunul spirit al formulelor fixe de predare din invatamantul romanesc, ca inainte de Primul Razboi Mondial problema balcanica era un “butoi cu pulbere ce astepta sa explodeze”. Se pare ca Europei nu i-au ajuns doua razboaie pentru a se debarasa de vechile dispute care sunt puse din nou in discutie astazi. Si sunt sigur ca din butoiul acela de pulbere a mai ramas destul si pentru o continuare ce va incheia trilogia.

 

Publicat în: on 20 februarie 2008 at 12:03 am Comentarii (0)

Daca Piata Universitatii nu ar exista, ar fi necesar s-o inventam

Cat mai conteaza si cat mai impresioneaza un protest? In ultima vreme e de la sine inteles ca orice decizie controversata va scoate oamenii in strada (suspendarea lui Basescu, inchiderea CNSAS) dar asta transforma protestele intr-o obisnuinta, intr-o banalitate de care nimeni nu mai tine seama. Nici macar protestatariii nu mai au aceasi energie - studentii si intelectualii, altadata sufletul manifestatiilor, apar din ce in ce mai rar, facand loc pensionarilor dezorientati care cer pensii mai mari  si celor care huiduie sistemul “in general” fara legatura cu evenimentul recent care a determinat protestul.

Duminica, din cauza unor probleme presante am ajuns in Piata Universitatii dupa climaxul manifestatiei si am fost uimit de dezorganizarea generala de acolo. Printre cei cativa tineri cu pancarte cu sloganuri inteligente se imbulzeau urland la oricine statea pe loc mai putin de doua secunde cateva personaje mai mult decat dubioase, din genul celor care te abordeaza la metrou pentru a-ti povesti drama vietii lor. Mai incolo putin cativa manifestanti care se presupune ca protestau impotriva aceluiasi organism se certau intre ei, injuriile ajungand la nivelul de sub-mahala, find puse in discutie diverese defecte fizice, origini sau pigmenti ai interlocutorului. Un batranel cu megafon care se pare ca incerca sa organizeze lucrurile anunta tare ca protestul va continua a doua zi si incheia apoteotic cu “Moarte bolsevicilor!”. Restul, aproape la fel de multi ca protestatari, erau jurnalisti. Care cu microfonul, care cu aparatul foto, care cu reportofonul, fiecare dupa “bucata” de care are nevoie.

Daca acest protest ar fi avut loc in orice alt loc as fi spus ca este unul semi-reusit. Dar asta se intampla in Bucuresti, Piata Universitatii. Kilometrul zero al sperantelor romanilor. In ‘89 un asemenea protest nu ar fi dat jos de la putere nici seful clasei dintr-o scoala primara, daramite o dictatura. Ce s-a intamplat asadar cu spiritul revolutionar al romanilor? Se spune ca cu cat un popor o duce mai bine incepe sa protesteze impotriva lucrurilor din ce in ce mai mici (a se vedea protestele pentru drepturile animalelor sau impotriva fumatului din tarile “civilizate”). Ce se intampla atunci cu popoarele care uita cum sa protesteze? O duc mai bine sau mai prost? Oare traiesc destul de bine sau sunt mult prea ocupati sa traiasca intr-o societatea capitalista pentru a protesta?

Pe o un zid de langa Piata Universitatii un graffiti ce dateaza din timpul protestelor din Myanmar din toamna spune: “Democratie pentru Myanmar!  Bucuresti 1989 - Rangoon 2007″. E bine de stiut ca Piata Universitatii insipra acelasi sentiment revolutionar, chiar daca indemnurile catre o tara de pe partea opusa a planetei sunt ultimele ramasite ale sale. Un nou indemn ar trebui sa isi faca aparitia iar pe acesta nu trebuie sa il trimitem departe: “Bucuresti1989 - Bucuresti 2008″

Publicat în: on 5 februarie 2008 at 7:46 pm Comments (1)

60 de ani fara Gandhi

Alaltaieri, pe 30 ianuarie s-au implinit 60 de ani de la moartea lui Mohandas Karamchand Gandhi cunoscut lumii ca Mahatma Gandhi. Bapu (asa cum ii spuneau indienii) a fost impuscat pe 30 ianuarie 1948 de Nathuram Godse, un radical hindus care il considera vinovat de situatia din India. Vestea a socat si oripilat lumea, Gandhi fiind vazut si in prezent ca simbolul mondial al non-violentei si al intelepciunii, invataturile sale influentand ulterior multi pacifisti si ideologi printre care Nelson Mandela, Martin Luther King sau John Lennon (ultimii doi avand parte de aceasi soarta ca Bapu).

Cum se face asadar ca acesti oameni care au “luptat” impotriva violentei au ajuns de cele mai multe ori victime ale practicilor pe care le denuntau in timp ce (cu cateva exceptii notabile, majoritatea imparati romani) aproape nici un tiran nu a fost asasinat. Impotriva lui Hitler au existat nu mai putin de 17 atentate de asasinare iar Franco, Saddam sau Stalin nu au fost nici ei feriti dar atentatele impotriva marilor lideri (fie ei politici, spirituali sau culturali) au avut intotdeauna o sansa de reusita mai mare. Poate unora martiriul le-a oferit imaginea de idol si salvator pe care o batranete frumoasa nu ar fi creat-o si astazi am fi discutat despre ei ca despre niste simple personaje istorice in loc sa ii vedem ca pe niste eroi.

Asasinarea fostului prim-ministru pakistanez Benazir Bhutto demonstreaza ca asasinarea liderilor nu e un domeniu ce tine de trecut ci e o practica care va fi prezenta si in secolul XXI ceea ce ne permite sa parafrazam anglicizarea vorbelor lui Iisus: “Even those who live by the word will sometimes die by the sword”

Gandhi
Publicat în: on 2 februarie 2008 at 2:38 am Comments (2)