Nici nu stiu ce pot spune intr-un astfel de articol care sa nu sune ori prea banal ori prea dramatic. Daca as incepe sa povestesc despre cat de mult mi-au incantat cartile lui Clarke copilaria si adolescenta timpurie, daca as debita aprecieri critice despre felul in care a influentat el nu doar literatura SF dar si cinematografia (prin stransa colaborare cu Stanley Kubrick in 2001: Odisea spatiala) sau daca as mentiona ca orbitele geostationare se mai numesc si “orbite Clarke” in onoarea lui nu as face decat sa repet aceleasi lucruri pe care le-am spus si atunci cand era in viata. Nu pot sa acuz soarta nedreapta pentru disparitia sa, ar fi deplasat in cazul in care a murit tousi la respectabila varsta de 90 de ani. Pot in schimb sa ma simt mai trist ca un artist trebuie sa imbatraneasca in acelasi ritm cu noi toti. Dumnezeul sa-l odihneasca!
Am trimis asta-noapte, prin e-mail, stirea despre Athur C. Clarke, unui fost coleg de facultate. Mi-a raspuns: “A fost cu adevarat un om mare. Ne-a oferit atatea idei de exceptie, efectiv posibile si poate viitor posibile, cate nu ai crede ca poate gandi un om. Asemenea minti in care se strange si din care se revarsa atata noutate sunt un miracol, dar din ele ne hranim noi….”