Moartea unui paladin

Mă văd nevoit să revin după doar câteva zile cu un nou necrolog, de data aceasta fiind vorba de un român, poate mai român decât toţi cei care îşi strigă patriotismul in stradă, un adevărat cavaler în slujba limbii române, George-Mihail Pruteanu. Deşi nu i-am apreciat excesele (propunerea ca toate reclamele în altă limbă să fie traduse şi in limba română, o campanie prea agresivă împotriva neologismelor de origine englezo-americană, apartenenţa la PRM etc.) l-am iubit ca pe un părinte pe acest om, un adevărat intelectual care a luptat pentru o limbă română cât mai corectă, nemăcelarită.

L-am îndrăgit încă din copilarie când emisiunea “Doar o vorbă sa-ţi mai spun” era singura pe care o urmăream zilnic, l-am iubit când a început să ducă o luptă sisifică împotriva inculturii, a prostituţiei divertismentului şi a manelelor. Propunerea de a scrie anglisicmele “după cum se aud” a părut multora absurdă dar era vorba de păstrarea limbii române ca limbă fonetică şi, acum, când îmi dau seama ca 99% din românii cu care vorbesc pe Internet nu ştiu să vorbească româneşte, (in viaţa de zi cu zi e mai uşor sa îţi ascunzi deficienţele gramaticale) încep să cred din ce in ce mai mult că limba româna suferă nişte mutaţii groaznice împotriva cărora trebuie luate măsuri. Avem nevoie în continuare de oameni ca George Pruteanu, de cavaleri în slujba limbii române.

În urmă cu doar câteva minute l-am auzit pe premierul Tăriceanu, întrebat fiind de presă despre George Pruteanu, spunând: “Am apreciat eforturile care le-a facut George Pruteanu pentru pătrarea limbii române corecte” (citat aproximativ). Asta, prieteni, este insăşi definiţia ironiei. Poţi sa-ţi petreci întreaga viaţă militând pentru corectitudinea limbii tale, dar după moarte tot se va găsi cineva care sa o maltrateze in cadrul necrologului tău.

*Articol scris cu diacritice în memoria lui George-Mihail Pruteanu*