“El” sau “Exercitiu de naratie”

El merge.

Prin ploaia marunta si deasa, merge strecurandu-se printre sutele de trecatori din jurul lui. Merge prin ploaie, fara umbrela, doar cu gluga trasa pana peste ochi. Are mainile adanc afundate in buzunarele hanoracului de parca ar vrea sa il traga in jos, sub genunchi, si de asta gluga ii aluneca pe spate. O aseaza inapoi deasupra ochilor indesandu-si in acelasi timp suvitele de par de pe frunte sub ea. In urechi are castile la care asculta aceasi melodie trista pe care a ascultat-o toata ziua.

Pe trotuarul ingust ploaia de peste zi a format balti imense pe care trecatorii incearca sa le ocoleasca ingramadindu-se cu totii prin cele cateva poteci uscate care se formeaza spre marginea strazi. El trece prin balti fara sa le simta. Inca poarta bocancii de iarna cu talpa inalta. Desi tine capul putin aplecat priveste fiecare om ce vine din directia opusa in ochi iar dupa cativa chiar intoarc privirea. Cei care ii intalnesc privirea il masoara scurt si se uita stanjeniti in alta parte. Intoarce capul si incepe sa se uite in vitrinele din stanga lui. Dupa cateva minute isi da seama ca nu mai urmareste de mult continutul magazinelor ci doar reflectia propriei sale siluete in geamul prafuit. Isi intoarce privirea spre trotuarul plin de lume pana si pe vremea asta pacatoasa. Toti par grabiti sa ajunga cat mai repede la destinatie, ba, unii chiar au inceput sa se uite dupa vreun taxi care sa ii scape de rapaiala ploii care intre timp s-a intetit. El merge si atat. E drumul pe care il parcurge zilnic si il stie prea bine. Il imparte in segmente ca sa para mai scurt cu toate ca stie exact cat ii va lua sa il parcurga.

Ajuns la gura de metrou coboara repede treptele. E singurul loc unde se grabeste – pe scari. Si numai la coborare. Pasajul in renovare nu e altceva decat o gramada de moloz si praf care pare sa iti intre in fiecare por. Desi e tarziu inca sunt muncitori acolo. Dar nu lucreaza. Asteapta ceva ce numai ei stiu.

Strabate pasajul pe diagonala si urca scarile incet, fara a se sprijini de balustrada. Priveste absent spre afisele de pe perete dar le stie pe toate si nimeni nu a lipit vreunul nou. Isi continua drumul. Se gandeste ca daca cineva ar trasa cu creta drumul exact pe care il face in fiecare seara trotuarul ar fi probabil inscris cu o singura linie foarte ingrosata. Trece prin statia de autobuz si cumva printre acei oameni care asteapta tacuti unul din ultimele autobuze care mai circula in seara asta se simte bine. Se opreste doar pentru cateva clipe si se uita in jur dar nici unul dintre cei care asteapta nu ii intoarce privirea. Pleaca mai departe trecand pe langa aceasi cersetoare pe care o intalneste in fiecare zi de mai bine de sase luni. Nu ii da niciodata bani. Nu i-a dat prima data pentru ca nu avea, a doua oara din rusine ca nu i-a dat prima data iar mai apoi din reflex. S-a domolit ploaia.

Ajunge la capatul trotuarului exact in momentul cand semaforul se face verde asa ca nu trebuie nici macar sa isi incetineasca mersul. Trece pe langa sirul lung de taxiuri care isi asteapta clientii. In spatele lor a oprit un autocar neinscriptionat plin de oameni. E foarte luminat pe dinauntru asa ca ii poate vedea pe fiecare in parte. Isi plimba privirea peste figurile tuturor si nu vede nimic interesant. Trece mai departe, catre ultimele doua segmente imaginare ale drumului sau. Intrand spre straduta ingusta observa cum femeia care mergea in fata lui se uita nelinistita in spate din cand in cand. Isi incetineste mersul. Citeste dintr-o privire numerele tuturor masinilor parcate pe marginea strazii. Cam toate ii sunt cunoscute. Isi da seama ca pe unele le stie pe de rost si le asociaza cu masina pe care sunt montate. Ce risipa de memorie! Intra pe ultimul segment al drumului, cel mai scurt. Aici e momentul cand mereu simte oboseala de peste zi. Fiecare pas e parca de doua ori mai greu de facut acum. Muzica incepe sa il deranjeze asa ca isi scoate castile din urechi fara a o opri insa. Intra pe poarta intredeschisa pe care are grija sa o inchida cu zavorul in urma. Descuie usa si intrra in casa. Isi da gluga jos si intra in dormitor unde colegii de camera se uita la un meci. Intreaba din reflex cat e scorul si isi da seama ca nu stie nici macar cine joaca. Din fericire un coleg ii spune si echipele odata cu scorul. Aude cuvintele dar nu la retine nici macar pentru o clipa. Se dezbraca, se aseaza in fata calculatorului mereu pornit si deschide Word-ul.

El scrie